Tebustar EW este un fungicid sistemic din grupa triazolilor, cu un conținut de 250 g/L tebuconazol.
Se prezintă sub formă de emulsie de ulei în apă, omogenă, mobilă, inodoră, de culoare galben-pai.
Produsul nu este exploziv și nici coroziv.
Este stabil în condiții normale de depozitare şi manipulare.
OMOLOGARI TEBUSTAR EW
grâu: Complex de boli foliare: făinare (Erysiphe graminis), septorioză (Septoria tritici), rugini (Puccinia spp.) în doză de 0,5 L/ha;
orz: Complex de boli foliare: făinare (Erysiphe graminis f. sp. hordei), sfâşierea frunzelor (Pyrenophora teres), arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis), în doză de 0,5 L/ha;
rapiță: putregaiul uscat (Phoma lingam), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea), alternarioză (Alternaria brassicae), făinare (Erysiphe communis), în doză de 1 L/ha;
măr: făinare (Podosphaera leucotricha), în doză de 0,05% (0,750 L/ha în 1500 L apă);
viță de vie: făinare (Uncinula necator) 0,4 L/ha.
TIMP DE PAUZA: grâu, orz: 42 zile, rapiță: 56 zile, măr, viță de vie: 14 zile.
ATENȚIE - Dozele recomandate la 10l apă sunt informative. În funcție de gradul de infestare și necesitățile culturilor dumneavoastră, vă sfătuim să contactați specialiștii Agronor.
MOD DE ACTIUNE
Tebustar EW este un fungicid sistemic cu spectru larg de acțiune, în special asupra agenților patogeni care provoacă făinări la culturile de grâu, orz, măr și viță de vie. Tebustar EW are acțiune preventivă, curativă și uneori de eradicare, care se manifestă asupra patogenilor prin inhibarea sintezei ergosterolului, un component al membranelor celulare ale organismelor țintă. Utilizat în tratamente foliare, produsul este rapid absorbit de plantă și circulă ascendent prin sistemul circulator, protejând frunzele și creșterile noi. Are o bună acţiune reziduală care se manifestă pentru o perioadă îndelungată, în funcție de cultură și de condițiile locale.
INSTRUCTIUNI DE FOLOSITE
Tebustar EW se aplică prin stropiri în timpul vegetației, la avertizare, sau la apariția primelor simptome de boală. Tratamentele cu Tebustar EW se pot repeta la un interval minim de 14 zile la cereale, rapiță, măr și viță de vie. Pentru a preveni instalarea rezistenței patogenilor, se recomandă alternarea tratamentelor cu alte fungicide sistemice, având alt mod de acțiune, sau cu fungicide de contact, în funcție de programul de combatere adoptat. Se folosesc volume normale de soluție la hectar.
CARACTERISTICI GENERALE
Ambalaj | 1L |
Tip produs | Fungicide |
Asiguram transportul produselor pana la usa ta.
Oferim un drept de retur de 14 zile de la data comenzii.
Oferim asistenta si sfaturi pentru achizitionarea produselor dorite.
Modalitate de plata cu cardul prin platforma 100% sigura.